Parteneriat strategic MAT și Jannarelly Automotive
Parteneriat strategic MAT și Jannarelly Automotive

Din colaborarea strategică dintre Manifattura Automobili Torino și Jannarelly Automotive ar putea rezulta un nou vehicul electric de înaltă performanță.

Manifattura Automobili Torino și Jannarelly Automotive au anunțat debutul unui parteneriat strategic.

Cine sunt M.A.T și Jannarelly Automotive?

Micul constructor de automobile, Manifattura Automobili Torino (M.A.T.) s-a concentrat până acum pe dezvoltarea și producția de mașini sport de înaltă performanță, precum și de proiecte speciale. M.A.T. a fost fondată de Paolo Garella, fostul șef al diviziei de proiecte speciale al Pininfarina. Printre vehiculele dezvoltate de M.A.T. se numără și hypercar-ul electric Aspark Owl, New Stratos, Glickenhaus SCG003, și Apollo Intensa Emozione.

Jannarelly Automotive este un brand auto fondat de Anthony Jannarelly și Frederic Juillot, care a produs roadster-ul „retro-futuristic” – Design-1.

M.A.T. și Jannarelly au semnat un memorandum care va sta la baza colaborării pe zonele de design auto, inginerie și proiecte de producție.

Astfel M.A.T. va prelua rolul de producător pentru mașinile Jannarelly în fabrica certificată ISO din Torino, Italia.

Complementar, M.A.T și Jannarelly au agreat să colaboreze și în alte zone strategice, inclusiv proiecte pe comandă și vehicule electrice.

Am putea asista astfel la nașterea unei noi game de modele pe această zonă.

·