DS 3 Crossback E-TENSE
DS 3 Crossback E-TENSE

Modelul 100% electric DS 3 Crossback E-TENSE câștigă cu aproape 7% mai multă autonomie, ajungând în urma recentelor îmbunătățiri la 341 de kilometri WLTP (ciclu combinat).

DS Automobiles își accelerează strategia

Cu o strategie de electrificare aplicată încă de la crearea mărcii, DS Automobiles este marca cu cele mai scăzute emisii medii de CO2 din Europa (100,2 g/km de CO2 per mașină înmatriculată în primul semstru din 2021, conform ciclului WLTP) și cu peste o treime din vehiculele sale electrificate. Din 2024, fiecare nou model DS Automobiles va fi exclusiv 100% electric.

Primul model 100% electric din gamă evoluează

Comercializat din 2019, DS 3 Crossback E-TENSE atinge acum o autonomie de 341 de kilometri conform ciclului combinat WLTP, cu o creștere de aproape 7%.

DS 3 Crossback E-TENSE

Această evoluție a avut în vedere utilizarea în condiții reale a modelului DS 3 Crossback E-TENSE. Pompa de căldură a primit un senzor de umiditate pentru o eficiență sporită. Oferită standard, pompa de căldură permite producerea de căldură prin compresie, pentru a genera aer cald. Rezultatul este un consum mai redus de energie. Raportul de transmisie a fost, de asemenea, optimizat pentru a îmbunătăți eficiența lui DS 3 Crossback E-TENSE.

E-Tense, viziunea globală de electrificare a mărcii DS Automobiles

Pneurile noi de 17 inch, clasa A, dezvoltate de Continental contribuie, de asemenea, la câștigul de autonomie în condiții reale de utilizare. Oferite în dimensiunea 215/60 R17 96H, anvelopele Continental EcoContact™ 6 Q introduc un nou compus cu siliciu de înaltă  tehnologie pentru a îmbunătăți rezistența la rulare și a reduce emisiile sonore.

În Franța, prețul de pornire pentru DS 3 CROSSBACK E-TENSE este de 39.400 Euro